Raiffeisen-u' e viata mea

La Raiffeisen Bank m-am angajat
De multi clienti o sa fiu deranjat
Ma vor bate la cap sa le dau informatii
Sau poate imi pun telefonul pe vibratii.

Acum sunt la un curs de formare
Trainerul ne face capul mare
Serban si Gagarin stau langa mine
Impreuna ne gandim la bauturi fine.

In jurul meu sunt multe colege frumoase
Le-as face declaratii siropoase,
Din pacate in fata mea sta o duduie
Zici ca are o fata de scoate cuie.

Holul e traversat de trei balene
Ma mir cum incap in autobuz bai nene,
Cladirea in care lucram e foarte misto
La serviciu asta nou e chiar casto.

Fata cu evantai

S-a intamplat intr-o sambata seara
Ne-am intalnit din intamplare
Mare a fost uimirea cand am imbratisat-o
Nu o mai vazusem din clasa a 4-a.

Timpul nu s-a scurs aiurea
Trupul ei iti fura privirea
Parul ei cand si-l da pe spate
Iti ingheata simturile, toate.

Atunci cand se-ncinge atmosfera
Si toata lumea resimte temperatura
Un evantai cu puf o racoreste
Si nimic n-o mai topeste.

Am sa-mi fac curaj sa ajung pana la ea
La un film s-o scot as vrea
Sa ii spun povestea mea
Poate nu va refuza si de brat ea ma va lua.
 

Cel mai prost din tren

     Sunt genul de oameni care au cap numai ca să nu îi plouă în gât şi care fac umbră degeaba pământului. Pornind de la aceasta idee dati-mi voie sa ma prezint ca 'Prostul lunii'. De ce merit acest titlu chiar eu? Pai foarte simplu si o sa va detaliez fix acum.

     Nu stiu cum sa o zic in rime fine, dar cand esti prost macar fa-o bine!!! Si eu am facut-o ca un mare artist ce sunt. Totul a inceput in minunata dimineata de 01 august 2012 cand la ora 04:30 am decolat spre gara din Saint George city ca sa iau trenul de Mangalia, via Bucuresti. Ce vorbeeeesti ma?! C zici de asta?! Dimineata incepe cu o intarziere de 20 de minute a trenului. Hmmm, pielea mea, hai ca se putea si mai rau zic. Dak tot am timp hai sa ma duc sa imi iau ceva de mancare de la non-stop-ul de aici de langa gara. Plec cu tupeu, dar cand ajung ce sa vezi? Era inchis la non-stop fratioare. Aici a fost cheia zilei dupa cum avea sa se dovedeasca mai incolo. Dar vom ajunge si la miezul povestii cat ai zice 'bou vagon Ionik'.

     Ma intorc mai infometat in gara si dupa cateva minute aud trenul cum urla si astept sa parcheze. Ma sui in el, arung bagajele sus, dupa care ma trantesc pe scaune sa dorm putin pana la Brasov. Offf, Brasov, Brasov, ce amintire imi vei provoca tu in 30 de minute...

     Usurel ajunge trenul si in Brasov. Evrik!!! Imi dau doua capace, ma trezesc, si cobor din tren cu gandul sa imi iau ceva de mancare. Minunatul tren isi va schimba locomotiva, ca asta se intampla mereu, deci in capul meu cam 20 de minute ar fi durat asta. (mare eroare de calcul) La magazinul de pe peron mancare din parti. Numai mizzzerii pe acolo si atunci hotarasc sa ma duc la magazinele din afara garii ca acolo e plin de has. 20 de minute, suficimeeeent!!! 

     Si o iau la pas spre iesirea garii. Ma plimb pe acolo, pana la urma ma decid ce sa iau, achit, si plec usurel spre peron. Si cum urcam io scarile asa, lejereanu, calm, cu haleu' in mana, cand ajung sus stupoare. Dumnezeu a dat, Dumnezeu a luat! Unde plm e trenul meu? Se dusese pe pula cu tot cu bagajele mele. Joac-o pe asta Ionik! Pentru ceva timp am ramas mut cu mancarea in mana si ma holbam la linia care era goala...Apoi m-am trezit si dai si fugi inapoi in gara la informatii. Ajung la tanti acolo la ghiseu si incep sa fac scandal. Ca tuuuuuuuuuu, io-ti rup fasu tuuuuuuuuuu!!! Ba nu, nu a fost asa. Tanti, tanti a plecat trenu' fara mine si cu bagaj cu tot. Faceti scandal ca daca nu li recuperez inchid CFR-u'!!! Care si asa e chielea pulii. Da ea un telefon la Predeal care era urmatoarea statie a trenului meu dus si roaga pe cineva sa se urce cat stationeaza si sa imi recupereze bagajul. Insa imi pune o intrebare de 10 puncte: unde se afla bagajul? In ce vagon? Si aici mi-a dat mind fuck tanti. Cand trenul intra in gara Brasov, eu ma aflam in penultimul vagon. Dupa ce a plecat in sens invers, bagajul meu era in al doilea vagon dupa locomotiva. Iar eu, in nebunia mea, am spus ca in penultimul. 

     Dupa atat ghinion a urmat si un gram de noroc. La 15 min pleca alt tren, in urma celui cu bagajele, spre Bucuresti. M-am suit repede in el si am plecat in urmarire generala. Tanti de la ghiseu imi spusese sa cobor in gara la Predeal si sa ma intalnesc pe peron cu cel care imi va recupera bagajul. Pleaca trenu in urmarire si aveam o sticla de Fanta luata din Brasov. Am zis sa o deschid sa mai beau si io o dusca sa imi mai trag sufletul. Da, da, Fanta din sula. Avea dopu lipit cu prenandez sau nu stiu ce Cristos ca nu a vrut sa se deschida. Am luat tot vagonu la rand sa rog lumea sa incerce sa deschida sticla asta blestemata. Dar da-o incolo de sticla ca urmeaza statia Predeal. Cum opreste trenul, sar si ma duc la impegat sa il intreb de bagajul meu. Si vine raspunsul care m-a lasat vagon: Nu am gasit nimic bai baiatule!!! Ce-ai zis ma? Ba baiatule, noi doi intram la duel! C cacat sa fac acum? 

     Ma aflam in Predeal, cu vreo 30 de lei in buzunar, dar eram satul. Vai de pl mea, nu suna bine deloc, se vede urat. Alerg spre postul Politiei Transporturilor sa incerc sa le explic ce am patit si poate ma vor ajuta cu ceva. Daaaaaaaa, siguranta si incredere e o mare vrajeala. Nu era nici dreacu acolo, mi-au dat prin gura. 12321 milioarde de ganduri imi treceau prin cap si simteam ca ajung la capatul rabdarii, ca o sa turbez. Iar bag viteza spre postul impegatului care imi spusese cu o mare lejeritate ca nu mi-a gasit bagajul. Apropo, cand le-am explicat nasilor din tren pana la Predeal ce am patit, m-au luat cu texte d-alea de bulangii: Nu o sa mai gasesti nimic, stai linistit. Sunt aurolacii care umbla prin tren si o sa iti gaseasca bagajul si o sa dispara cu el. Pai futu-va in gura de jegosi, le-as fi zis eu, macar mintiti-ma frumos nu ma luati cu texte d-astea

     Ajung acolo in cladirea impegatului si primul lucru care imi sare in fata este ca CFR foloseste tehnologia din '73 inca. Aparate d-alea cat China care cica monitorizeaza traficul feroviar. Te doare mintea ba baiatule! Erau doi oameni acolo. Le spun ce am patit si incerc sa gasesc o solutie sa imi recuperez si eu averea. Ca sa nu mai zic de tricourile mele de duminica:)) Unul din ei care era mai dezghetat la minte, imi spune ca are un amic in trenul cu bagajele si il suna. Salut fraticaaaaaaaaa!!! Ia zi ma il ajuti si pe bou vagonul asta care e aici la mine in Predeal si mi-a zis cat de prrrrost a fost in gara la Brasov? Si m-a ajutat. Mi-a cautat bagajul, intre timp eu am luat numarul lui de telefon si am fugit inapoi in tren ca sa plecam iar in urmarire generala. Respectivul care mi-a promis ca imi cauta bagajul cobora in Campina.
     Asadar mai avea cateva statii ca sa imi caute si mie bagajul. Dupa vreo 20 de minute l-am sunat si am primit confirmarea ca mi le-a gasit. Nu imi venea sa cred ce bulan peste capul meu. Urmarirea se va incheia la Campina. Imi voi recupera in sfarsit bagajul mult urmarit. Nici nu mai astept sa franeze trenul, odata ajuns in Campina, si sar sa ma intalnesc cu omul salvator.  Traversez liniile si il zaresc pe Gigi cu rucsacii mei in mana. Mi-i paseaza, ii multumesc mult, il ingrop in bancnote si fug sa ma sui in trenul care ma va duce in sfarsit in Bucuresti.
     My preciouuusssssssss!!! Eram ca Gollum din LOTR, eu si bagajele mele. Ma uit in portofel, vad ca nu lipsea nimic si ma aplec in fata lui Dumniezo. Pentru prima oara, dupa cateva ore, ma simteam din nou om si nu bou vagon. Asa aventura nu mi-a fost dat sa mai traiesc si adrenalina care imi pompa in vene a fost maxima. Aventura mea nu s-a incheiat din prima zi ci a continuat pana ieri mai exact cand am terminat sejurul din Vama Veche. Despre asta as putea consuma multa cerneala dar mi-e lene acum. Poate data viitoare.
     Aaaaa, dar mai am ceva de zis, pe acelasi subiect. Din Constanta se schimba nasii pana la Mangalia. Am vorbit frumos cu noii nasi de pe peron, asa cum se face, si am asteptat sa vina sa le dau banii. Dupa vreo 15 min au venit, i-am pasat suma si a intins-o. Toate bune si frumoase, numai ca inainte de Mangalia se trezeste un lache de supracontrolor sa imi strice mie ziua. Cel putin asa credea el. Vine la mine cu tupeu sa ii dau biletul. Nasul, cacat pe el, se uita cu o privire de-aia de mielusel la mine, credea ca il dau in gat. Ma uit la supracontrolor si zic: Nu am bilet. Imi cere 12 lei sa imi taie bilet. Nu mai am atatia bani zic. Ba baiatule, buletinul atunci. Ce-ai zis ma? Io nu circul cu actele la mine. Si stiind ca urmeaza Mangalia, ma uit la el si ii zic cu un mare tupeu, venit pe fondul aventurii avute cu bagajul. Ce statie urmeaza? Mangalia zice el. Da? Atunci cobor la prima, care era de fapt si ultima=)) Si dau sa plec. Il auzeam cum bolborosea el in spate: Aa, ca tu esti smecher. Nu vrei sa imi dai bani si nici buletinul. Stai ca te duc io la Politie cand coboram. Hai sa nu ne mai cacam pe noi aiurea zic.
     Evident ca am coborat frumos la Mangalia, am luat microbuzul de Vama Veche si cand am intrat pe curtea vilei in care eram cazat am uitat de tot si de toate. Avea sa inceapa o saptamana nebuna cu oamenii mei din Pitesti si Zalau si alte meleaguri.
       Cam asta a fost povestea cu prostii din trenurile CFR-ului. Sa fiti atenti sa nu patiti ca mine. Nu de alta, dar nu vreau sa am concurenta. Va salut cu stima si respect si cum zicea fratele meu din alta mama, 'Fiti cu minte, nu cuminti!'.

     

     

     

     

Hai sa imbatranim doar in buletin

În prima zi de facultate, profesorul ni s-a prezentat și ne-a dat drept sarcină să facem cunoștință cu cineva necunoscut. M-am ridicat să mă uit în jur și atunci o mână fragilă îmi atinse umărul.

Când m-am întors, am văzut o bătrânică măruntă, cu chipul brăzdat de riduri, care mă privea cu un zâmbet ce îi lumina întreaga ființă. Spuse:

- Bună, frumosule. Mă numesc Rose. Am 86 de ani. Pot să te îmbrățișez?

Am izbucnit în râs și, după acceptul meu, mă strânse în brațe cu putere.

- Ce cauți la universitate la vârsta asta fragedă și inocentă? am întrebat.

- Vreau să găsesc un bărbat bogat, să mă căsătoresc, să mă stabilesc la casa mea, să fac niște copii, răspunse ea zâmbind.

- Hai să lăsăm gluma, am reluat.

Eram foarte curios să aflu ce o motivase să abordeze acest gen de provocare la vârsta ei.

- Dintotdeauna mi-am dorit să merg la universitate și acuma mi se îndeplinește visul, îmi spuse.

După curs ne-am dus la bufetul studențesc și am băut un milkshake de ciocolată.

Ne-am împrietenit pe loc.

Timp de trei luni, zilnic, după ore, plecam împreună și stăteam de vorbă necontenit. Eram de-a dreptul fascinat să îi ascult acestei “mașinării a timpului “confesiunile atât de bogate în înțelepciune și experiență.

De-a lungul anului, Rose a devenit “mascota ” campusului și se împrietenea cu ușurință cu toată lumea, oriunde s-ar fi dus. Îi plăcea să se pună la patru ace și să se lăfăie în atenția pe care i-o acorda toată lumea în jur. Și se bucura de fiecare clipă. La sfârșitul semestrului am invitat-o pe Rose să țină un discurs la banchetul fotbaliștilor.

Îmi vor rămâne mereu în minte învățăturile ei. A fost prezentată și a pornit spre tribună. Când a început discursul ei pregătit de acasă, a scăpat trei dintre cele cinci cartonașe pe care își notase ce voia să spună. Deranjată și stanjenită, se aplecă spre microfon și spuse pur și simplu:

- Îmi pare rău că sunt atât de neîndemantică. Am renunțat la bere în favoarea whiskeyului și marca asta, Lent, mă bagă în mormânt. N-am să reușesc să mai pun în ordine cartonașele astea, așa că am să vă spun ceea ce știu.

Noi am ras și ea tuși ca să-și dreagă glasul. Continuă:

- Nu încetam să ne jucăm pentru că îmbătrânim. Îmbătrânim pentru că încetăm să ne jucăm. Există numai patru secrete pentru a te menține tânăr, a fi fericit și a deveni un om de succes.

Trebuie să râzi și să guști umorul fiecărei zile. Trebuie să ai un vis. Atunci când rămâi fără vise, mori. Suntem înconjurați de oameni morți și nici nu ne dăm seama.

E o mare diferență între a îmbătrâni și a evolua. Dacă ai 19 ani și stai în pat inert timp de un an, fără să faci un lucru productiv, vei împlini 20 de ani. Dacă am 87 de ani și zac în pat timp de un an fără să fac nimic voi împlini 88. Toată lumea îmbătrânește. Nu e nevoie de talent sau pricepere. Ideea e să evoluezi, identificând mereu oportunitățile care se ascund în inima schimbării.

Nu regreta nimic. Cei care sunt deja bătrâni nu regretă ceea ce au facut, ci mai degrabă ceea ce nu au făcut. Numai cei care au regrete se tem de moarte. Și-a încheiat discursul cântând cu avânt “Trandafirul”. Ne-a încurajat să îi studiem versurile și să le punem în practică în viața cotidiană.

Rose și-a luat diploma pe care o dorise atâția ani.

La o săptămână după absolvire, Rose s-a stins pe tăcute în somn. Peste 2000 de studenți au fost alături de cea care le-a demonstrat că: nu e niciodata prea târziu să fii ceea ce vrei să fii.

ȘI NU UITAȚI:

NU POȚI ALEGE SĂ ÎMBĂTRÂNEȘTI SAU NU; DAR POȚI ALEGE SĂ EVOLUEZI!

După ce terminați de citit, trimite aceste rânduri tuturor prietenilor tăi, le va prinde bine, cum cred că și ție. Îți mai zic…

Să-ți păstrezi simțul umorului la orice vârstă pare să fie rețeta perfectă uneori. Poți alege și tu.

VIVA LA DIVA

Respirati adanc si spor la citit :))

 S-au cunoscut intr-un club de fite… ea superba posesoare de superbe silicoane, el modest posesor de 335 (o masina chiar misto dealtfel). Ea de-a casei, el invitat la onomastica unui alt prieten. Cand a vazut-o si-a pierdut toate simturile, a intrat in vorba cu o prietena, prietena l-a vazut simpatic si i-a pus fata in fata. Ca sa scurtam povestea… s-au imprietenit. Dupa o saptamana ea s-a lasat convinsa sa-l insoteasca intr-un business-trip la Brasov si s-au si “tutuit”. Noi toti am pariat ca dupa ce se da in roller-coaster isi revine in simtiri si ii trece dar… n-a fost asa.

 Pana la urma relatia s-a intarit, au devenit de nedespartit si dupa 3 saptamani, in decembrie 2008 au hotarat sa-si petreaca sarbatorile la Viena. Ea venea cu trupul si sufletul ei, el venea cu transportul, cazarea, masa si dansul.

 Si au plecat cu 335-ul lui spre o vacanta de vis…

 Prima zi la Viena, prima oprire direct la shopping! Kerttner Strasse, (sau cum se numeste c-am uitat amanuntul asta) primul magazin vizitat… Swarovski! Ea vede un colier superb care ar fi saltat incredibil pe decolteul ei siliconat si-i transmite scurt “Il vreau!“. El se uita la pret, vede 800 de euro, inghite in sec si spune “Iubita mea, avem la noi vreo 4.000 de euro, daca din prima zi spargem 1.000 ne intoarcem acasa peste 3 zile… pe jos.”

 Ea clipeste usor agitat, se incrunta putin dar trece peste acest episod… Dupa 8 min si 42 de secunde intra in alt magazin. Ea vede un guler de blana superb care s-ar fi incolacit cu drag in jurul gatului ei ce exista deasupra superbelor silicoane si-i spune scurt “Il vreau!“. El se uita la pret, vede ca bucata de animal mort costa 1.100 de euro (mama lor de chinchile!) si spune “Iubita mea, hai sa nu ne grabim ca astia inca n-au bagat reduceri…“.

 Ea zambeste stramb, inghite in sec si iese din magazin. El o prinde din urma, o ia de antebrat, o intoarce brusc si o saruta… Ea il lasa s-o mozoleasca si dupa ce se desprinde din focul imbratisarii ii arata magazinul 3

 Intra amandoi acolo, pasa-mi-te dragostea se reinnodase…

 Ea vede un ceas mic, nimic deosebit, ceva cu niste pietroaie pretioase rau trebuia sa fie, un chilipir de vreo 700 de euro. Intinde o mana cu un deget ferm intins la randul lui si zice “Mi-ar sta bine pe mana, nu?“. El se uita la ea, se uita la ceas, se uita la ea, se uita la pret, se uita la ea si zice “Fa, crezi ca la mine in curte am un pom care face hartii de 500 de euro?! Am venit sa ne distram nu sa toci tu bani!“.

 Ea nu zice nimic, se mai uita putin prin magazin, vede ceasurile de barbat si spune “Nu vrei tu sa-l probezi pe asta de aici?“. El, mirat ca partea cu “Fa!” a mers, se uita la ceas, il apreciaza ca dragut (pretul la fel, 138 de euro) si-l cere vanzatoarei la proba.

 Ea spune “Ma duc pana la masina.” si pleaca. El zambeste mandru foc de piciorul ce-l pusese in prag cu ceva secunde inainte. Probeaza ceasul, isi spuse ca trebuie sa-l cumpere, baga mana in buzunar si isi aduse aminte ca a pus portofelul, impreuna cu mobilul si toate actele la ea in poseta… Se pune pe asteptat… si asteapta… si asteapta… si mai asteapta putin pana cand s-a gandit ca s-a intamplat ceva…

 Si iese din magazin intr-o fuga, ajunge la parcarea unde lasase masina, ea nu era de gasit… dar nici masina nu mai era acolo… Si da-i si invarte-te, si cotrobaie, si lungeste gatul… nimic!

 Si da sa i se aprinda beculetul… dar se stinge. Primul gand a fost “A plecat la hotel!” dar apoi si-a adus aminte ca inca nu se cazasera, de-abia ajunsesera in Viena!

 Ce-i de facut?! Aude in spatele lui un dialog in limba romana, vede 3 tineri impovarati de pungi de cadouri si se duce la ei… “Salut fratii mei, am si eu o problema, mi-a disparut iubita si nu am telefon, pot sa dau un telefon de la voi? Va rog eu frumos, ma recompensez eu cumva…“.

 Baietii zic “Ok.“, ii pun in mana un telefon, el suna la ea, ea raspunde, el zice “Unde esti femeie?!“, si ea spune sec:

 Am plecat ba badaranule! Tu crezi ca am venit la Viena sa ma duci prin berarii si sa mananc carnati?! Esti un sarac obosit! Am plecat la mama in Romania!”… si-i inchide telefonul!

 - Faaaaa! Am actele si banii la tine, si cum ma-ta pleci tu cu masina mea?! Vezi ca…

 [bip-bip] - adica ea i-a inchis lui telefonul in nas

 El mai suna o data… telefonul inchis! Le da oamenilor telefonul inapoi si… de-aici incepe aventura! Sa recapitulam: avea la el o pereche de pantaloni, un tricou, o geaca subtire (teoretic era cu masina), o pereche de pantofi, un ceas la mana si… atat!

 Iubirea, acest minunat sentiment, exprimat superb in cant de voci din toata lumea, descris in milioane de cuvinte de scriitori extaziati in simtiri… “Mortii ma-sii de iubire!” … se gandea Catalin stand ca tuta in mijlocul Vienei, cu 0 (zero) euro in buzunar, fara niciun act, fara mobil, fara… nimic!

 El, baiat de actiune, dupa ce a inceput sa simta gradele sub zero s-a aciuat intr-un magazin si a inceput sa gandeasca, sa caute variante, sa… ceva, orice!

 Ajunge la concluzia ca trebuie sa ajunga la ambasada Romaniei! Uraaa! Gata, organele se vor ocupa de el, va fi repatriat si o sa-i rupa capul nenorocitei! O sa-si recupereze banii si masina, o sa-si repare vacanta, o sa… gata, la ambasada!

 Dupa ce s-a trezit ca deschide usa unui taxi si-a adus aminte ca n-are o letcaie in buzunar. Deci… a inchis cumintel usa masinii, s-a luat in brate zgribulit ca un pui de gaina toamna, si s-a aplecat la geamul masinii: “Excuse me, do you know where Romanian Embassy is?“. Pakistanezul s-a uitat la el, a clipit nauc si l-a intrebat de adresa. Catalin al nostru l-a trimis la o adresa legata de mama lui de pakistanez care nu stie nimic (!) si s-a dus la urmatorul taxi cu aceeasi intrebare… dupa ce a epuizat taxi-urile din parcarea respectiva a luat-o la picior si a gasit alta statie de taxi-uri. Deja parkinson-ul termic il poseda, clantanea dintii ca o moara stricata, i-era foame, deja simtea oboseala…

 In sfarsit, a pus intrebarea cu “Romanian Embassy” tuturor. Toti clipeau la el nauci si… atat!

 I-a venit in minte ultima solutie. A intrebat unde e cea mai apropiata sectie de politie. I-au aratat taximetristii unde e , dupa vreo 20 de minute a gasit-o, a intrat inauntru si le-a povestit politistilor care e baiul. Aia au dat din umeri, i-au zis ca n-au cum sa-l ajute si l-au dat afara.

 Acum trebuie sa va zic… Catalin nu e vreun prost, partea cu “siliconata” a fost doar o ratacire. Deci, l-au dat oamenii afara dar el a intrat din nou si a luat in brate un calorifer. Austriecii trageau de el sa-l scoata afara dar al nostru se tinea cu dintii de calorifer si urla “Call Romanian Embassy, tell them a romanian is in distress!“. Aia n-au sunat pe nimeni, ca oricum e vineri seara si nu va raspunde nimeni, i-au spus ca singura varianta de a suna pe cineva ar fi doar daca face o ilegalitate, dar ca nu-i recomanda pentru ca va sta in arest pana va fi judecat, si asta va dura. Pana la urma iese in strada imbrancit de baietii in verde si alb…

 Si a ratacit pe strazi in speranta ca mai gaseste vreun roman, sa sune in tara. Dar deja era tarziu, strazile se golisera, sperante ioc… “Ce facem Gogule?” se intreba singur si un rezultat decent nu aparea din niciun locsor al mintii lui inghetate. Si… a vazut o shaormerie! Deja simtea aroma Dristorului atat de indepartat, caldura unei incaperi, un scaund moale in fund… si a intrat!

 Inauntru vreo 3 clienti si un turc plictisit la tejghea. Catalin se duce ata la turc si incepe dialogul:

 - Mister, I am from Romania, and I have a problem. My girlfriend left me here with no money, no papers, no phone… nothing! I need help!

 - One shaorma is 3,5 euro sir.

 - Mister, I don’t have anything else on me. But I propose you a thing: I give you my watch, I payed 3.000 euro for it in Romania. I need to call my friends in Romania to come and help me, and untill they come I need to eat something. What do you say?

 Turcul s-a uitat la el neincrezator, s-a uitat la ceas, Catalin a ridicat mana ca sa vada otomanul mai bine ceasul, Khaled (c-asa-l chema) i-a facut semn sa-si scoata ceasul, l-a luat in mana si a inceput sa-l invarta pe toate partile.

 - It’s an ?????? (nu mai tin minte ce ceas AVEA), bought it this year for my birthday, I payed 3.000 euro.

 Turcul se mai uita putin, mai cheama un turc, vorbesc ceva pe limba lor, celalalt turc se uita si el la ceas, se intorc si se uita la el, mai vorbesc ceva pe limba aia turceasca a lor, turcul numarul doi se mai uita o data amanuntit la ceas, spune ceva si da din cap a “da” si incep sa rada.

 Si brusc se aprinde o luminita mica… speranta lui Catalin.

 Ramasesem la speranta Catalinului (caruia ii multumesc pentru ca s-a inmuiat pana la urma si m-a lasat sa continui cu istorisirea) in mijlocul shaormeriei Vieneze…

 Dupa cei doi turci (Khaled and friend) au zis ca sunt interesati, Catalin se vedea deja imbuibat cu shaorme, cracit relaxat pe o sofa moale, la caldura, motaind linistit in asteptarea salvarii… dar nu!

 Dupa cei doi turci au zis ca vor ceasul, i-au comunicat oferta:

 - I give you 3 shaorma every day for 5 days and I leave you to stay in the non-stop area of the restaurant during the night. You do not make noise, do not disturb nobody, just stay there.

 - The watch is 3.000 euro, it’s fair if you give me more shaorma for each day but I don’t think I will stay here 5 days. You give me some Cola to drink, 5 shaorma for 3 days, and I stay in the restaurant during the day and in that thing outside during the night, and you leave me make some phone calls to talk with my friends and family.

 - 4 shaorma for 3 days, some Cola, ok with the restaurant but no phone call. Last offer and you owe me. And you give me the watch now.

 Si ce era sa faca… a acceptat.

 I-a pus turcului ceasul in brate, si-a gasit un loc in shaormerie, s-a aruncat salbatic in trupul primei shaorme si si-a indesat prima sticla de Cola pe gat, servit de noul lui prieten - Khaled - care invartea lipii si castraveti murati mandru nevoie-mare cu noul ceas pe mana. Si dupa ce Khaled a zavorat restaurantul, Catalin a ramas in “antreu”. Acum hai sa va explic cum am inteles si eu: antreul asta era un fel de chiosc din termopan in care se adaposteau clientii care veneau noaptea si erau serviti “la gemulet”. Chioscul asta avea vreo 2m lungime si 1m latime, loc in care trebuia sa incapa si clientul, si Catalin, si scaunul pe care statea Catalin.

 Si asa a trecut prima noapte…

 Trezirea de dimineata, in loc de omleta and stuff o shaorma prospetica la mic dejun, in loc de cafea o Cola, tigara luata imprumut de la unul dintre bucatari si… screme-te gogule si gandeste-te cum faci sa iei legatura cu natiunea si familionul.

 Evrika, romani suntem, ne ajutam intre noi! Si pune-te pe drum! Catalin al nostru s-a plimbat in ziua aia prin Viena, mai ales in zonele turistice , pana n-a mai avut picioare. Tactica era simpla: statea prin magazine si fast-food-uri cu urechea ciulita. Cand auzea limba romana isi lua fata de milog si le spunea ca are o urgenta si are nevoie sa sune in tara. Teoretic planul era simplu si ar fi putut fi si eficient…

 - Buna ziua, v-am auzit vorbind romaneste… stiti, am o mare problema si sunt disperatm trebuie sa sun in tara dar mi s-au furat si telefonul, si banii, si tot… (si in timpul asta ii veneau in cap imagini cu superbele silicoane). Pot sa sun de pe telefonul Dumneavoastra? Macar un minut, va rog mult!

 1. - Pleaca frate, numai la pomana stiti!

 2. - Lasa ba c-am mai auzit io din astea, iei telefonul si fugi! Ciorditori nenorociti!

 3. - Normal, esti roman, la miloaga! Pleaca ba!

 Dupa 30 de minute si multe sudalme incasate Catalin incepuse sa se gandeasca la faptul ca daca era orice alta natie si nu roman si-ar fi gasit de mult pe cineva care sa-l ajute… dar nu s-a lasat!

 - … macar un minut, va rog mult!

 - Ia stai putin. Costele, vino ba-ncoa’! Si vine Costel, munte de om, cateva zeci de kg peste suta si privire ucigatoare.

 - Ce-i ba?

 - Auzi ce zice asta… si-i povesteste lui Costel care asculta cumintel si la final spune:

 - Daca incerci sa fugi iti tai gleznele! Ia telefonul meu si suna. Si-i da telefonul.

 Primul apel la “superbul decolteu”, telefonul inchis. Al doilea apel pe telefonul lui, suna dar nu raspundea nimeni. Al treilea telefon a fost dat la mama lui, telefonul inchis (erau la tara). Telefonul 4 la fosta iubita, a raspuns un mascul si cand a inceput sa-i spuna Catalin ce-si-cum l-a injurat ala si i-a inchis telefonul in nas. Inca vreo 3 telefoane pe la prieteni, disperarea incepea sa-si arate coltii, Costel devenea nerabdator…

 Al nu-stiu-catelea telefon a fost la mine. Nu va entuziasmati, nu stiam numarul si n-am raspuns! Pana la urma a dat de unul dintre prieteni si i-a povestit intr-o suflare ce a patit dar si-a dat seama ca nu putea sa-i spuna omului unde ar putea fi gasit pentru ca uitase sa ia adresa de la shaormerie si… nu avea telefonul ala decat pentru inca 3-4 minute. Si a zis:

 - Ba, sunt in curu’ gol, m-a lasat nenorocita aia aici si n-am nimic! Cand o prind o omor! Dorm la o shaormerie, nu comenta nimic, tu suna pe toata lumea si puneti-va pe drum, o sa vad cum reusesc sa va sun si sa va dau un numar sau o adresa! Te rog, te implor, te orice!!!!

 Si Costel a zis “Gata ba, ai vorbit!“, i-a luat telefonul si dus a fost! Catalin al nostru o taie intr-o fuga spre shaormerie, navaleste inauntru, afla adresa si o taie inapoi spre zona turistica in cautarea altui Costel. Nu o mai lungesc acum, pana la urma a gasit un cuplu (de atunci le pune numele pe lista de “buni” la slujba de la biserica),

 oamenii i-au dat telefonul sa mai sune o data si i-au dat si 10 euro, era bogat! A sunat din nou la prietenul din tara si i-a dat adresa, era aproape salvat! Dupa asta s-a retras cumintel la o shaorma si… o Cola.

 - Muahahahaha! Baaaa, fi atent! Muahahahaha! M-a sunat Catalin… muahahahaha! Stai sa respir… deci m-a sunat Catalin… muahahahaha!

 - Ce-ai Bogdane, te-ai tampit?! Zi ca am treaba!

 - Muahahaha! Serifule fi atent: m-a sunat Catalin si… muahahahahah!

 - Suna-ma cand iti aduni creierii, ai fumat ceva?! Pa!

 - Stai Cabrale, stai si asculta! M-a sunat Catalin…

 - Mi-ai zis asta de 4 ori… hihihi… am ajuns sa rad ca prostu’ de rasu’ tau!

 - Bwahahahaha! Da ba, l-a lasat aia in curu’ gol la Viena! A plecat paragladina cu masina lui, n-are bani, n-are telefon, n-are acte, cica… muahahahaha! Muahahahahah! Ba, cica sta intr-o shaormerie!

 - Muahahaha hihihihi huhuhahahaha! Care serife, siliconata?!

 - Da ba, cred ca aia! Muahahaha! M-a sunat ala disperat ca a ramas ca valiza-n gara! Serif, tre’ sa… muahahahaha! Tre’ sa mergem sa-l luam!

 - Bine. Organizeaza treaba si plecam in noaptea asta. Hihihihi! Da’ daca n-are acte cum il scoatem de-acolo? Si aia unde e? A dat masina in urmarire? Muahahahahahaha!

 - Nu stiu frate dar oricum nu are proasta cum sa intre in tara ca masina parca e pe firma.

 - Pai nu ba, ca la intrare iti cere doar talonul, nu-ti mai cere nimeni procura. Deci pisi e in tara… muahahaha! Da’ de ce l-a lasat acolo?

 - Nu stiu ba, hai ca sun la Rami de la Pasapoarte sa ma invete ce-i de facut.

 Am aranjat toate cele ale mele, intre timp Bogdan a sunat si niste prieteni din Arad care au promis ca pleaca si ei spre Viena caci asa l-ar fi recuperat mai repede si cand ajungeam noi vedeam cum facem. Si pe la vreo 12 noaptea, sambata spre duminica, ne-am pus pe drum. Si am ras in masina de ne-am cracanat, am facut fel de fel de scenarii si iar ne-am hahait, si ne inchipuiam cum e fitosul nostru cazat la shaormerie si iar am ras..

 eu uitasem de un lucru, uitasem sa intreb cum il bagam in Romania… alt motiv de halimai si tremur in izmene…

 Am ajuns la Viena in 14 ore, un timp bun in conditiile date. Prietenii din Arad au intarziat cu treburi si au ajuns cu vreo ora inaintea noastra, nu aveau navigatie si nu s-au descurcat, i-am agatat din parcarea de la SCS (Shopping City Sud). Am bagat adresa in navigatie si am ajuns. Shaormeria nu era vreo dugheana dar singura diferenta intre aia si a noastra din Dristor era ca aia aveau mese de plastic si era un spatiu inauntru cu vreo 6 mese. Si cand intram noi in shaormerie il vedem pe-al nostru…

 … de plictiseala spala vase! Mai oameni buni, ati vazut vreodata 5 barbati care se taraie pe jos incercand sa respire? Va zic eu, e un spectacol pe cinste! Khaled se chinuia sa ne dea afara dar saracu’ radea si el de rasul nostru…

 Cand ne-a vazut Catalin a dat cu jegurile alea de pamant, a iesit de dupa tejghea si plin de spume a urlat “Hai in tara s-o omor pe-aia!“. Si a iesit, a intrat iar, l-a intrebat pe Khaled cat vrea pe ceas, ala i-a zis ca ceasul face 3.000 de euro, Catalin mi-a cerut cheia de la masina si a plecat! Noi… am mai ramas la o shaorma! Bine, o mizerie, saracu’ “al nostru” a mancat de nevoie da’ noua nu ne plac siliconatele deci nu eram pedepsiti asa ca am mers la o carciuma din Viena, “Viena Cafe” se numeste unde am mancat si noi ca oamenii…

 Si acum hai spre casa… si mergem noi linistiti, trecem la unguri, traversam cuminti cu 90 toata Ungaria cu toate ca viteza legala e 130km/h dar la in ce hal radeam nu ne simteam in siguranta nici la 90… In timpul asta ne-a povestit saracul toate cele istorisite si de mine in posturile astea, era sa sarim de vreo 3 ori de pe autostrada… mai oameni buni, n-am mai ras asa de cand ma stiu! Ne era frica sa bem si-o gura de apa ca sa nu facem pe noi… conduceam si plangeam de ras…

 , stai ca era sa uit… atat de tare era omu’ de stricat la stomacel ca a trebuit sa oprim LA TOATE benzinariile din drum, shaorma cu Cola nu e treaba constructiva… a ***rizit asta prin toate colturile, in timp ce noi stateam in masina si radeam (frate ce-am mai ras!).

 Cand sa ajungem la Turnu pun eu intrebarea aia fatidica “Ba, asta n-are pasaport, am ras, am rahatit si ne-am distrat da’ acum ce facem?!“. Bogdan zice sa trag pe dreapta inaintea vamii. Ajungem la vama, opresc, se duce la portbagaj, cotrobaie putin si scoate o punga, aradenii opresc si ei si lasa masina in spate.

 Aradenii coboara din masina lor si se suie la mine, Bogdan si Catalin se suie la aradeni in masina. Eu, in timp ce ma intindeam sa vad in oglinzi ce fac aia doi incep sa intreb care-i treaba dar astia (aradenii, zic) se faceau ca vaneaza norisori. Dupa vreo 3 minute ma enervez si dau sa cobor din masina dar Bogdan pornise deja masina si a plecat hotarat spre vama, pornesc masina si plec si eu dupa ei. Ajung ei in dreptul primului ghiseu, cel cu Control Pasapoarte, intinde Bogdan mana cu pasapoartele (?!), vamesul se uita scurt in ele si-i face semn sa treaca. Eu naduseam tot, nu intelegeam nimic, ne controleaza si noua pasapoartele si trecem. Dupa vama tragem toti pe dreapta, toata lumea topaia si se bucura numai eu eram din alt film. Catalin era in genunchi si saruta niste bolovani urland “Romanica, tarisoara mea, te iubesc fa frumusete!“, Bogdan vine la mine:

 - Ba, nu ti-am spus ca te crizai si ne luai la omor. Inainte sa plecam i-am sunat pe toti si le-am luat pasapoartele. In masina l-am imperecheat pe-asta cu unul dintre pasapoarte si… gata!

 - Ba sunteti tampiti?! Asta-i puscarie! Ca…

 - Gata, e fumata! Am trecut, suntem bine. Si daca se intampla ceva ne scoteai tu de-acolo…

 - Da ba, in 2020! Oligopatilor!

 Bine, discutia a continuat, eu tot in spume dar ce mai era sa fac… si am plecat spre Bucuresti.

 De pe drum asta a sunat in continuu la “superbul decolteu” si pana la urma fata i-a raspuns.

 - Fa te omor! Faaaaaa, te omoooor! Te omor, te omor, te omor! Iti tai silicoanele fa, m-auzi? Unde-i masina mea?

 …. (pe ea n-o auzeam)

 - Ceeeee?! Cum i-ai spart bara?! Deci gata, te omor fa! !@#$*&^$%*&%^&*!!! Te arunc in Dambovita! Unde-s banii?

 …

 - Ce-ai facut fa?! Din banii mei?! Pai ce treaba am io cu ma-ta fa, cum adica i-ai luat si plasma si masina de spalat vase si aer conditionat si… deci gata! #&^$**&^! Fa, te omor! Esti o…

 Si se intoarce spre noi: “mi-a inchis telefonul! Deci o omor! Deci… da’ calca Cabrale pe acceleratia aia ca mergi ca o baba! Deci… o omor! O ucid! O anihilez! O…”

 Nu ma mai lungesc acum, a sunat-o incontinuu, fata ba ii raspundea ba nu, ba ii inchidea telefonul, ba il injura si ea, Catalin stia una si buna: “O omor! Masinuta mea! Banisorii mei! O omor, o ucid, o omor!“. Si am ajuns in Bucuresti…

 - Ba, ai spray din ala cu piper prin masina?

 - Ce-ai bre, te-a tampit mujdeiul?!

 - Are caine ba, n-am cum sa intru in curte! O omor!

 Si asa ne-am certat de la intrarea in Bucuresti si pana la el acasa. Noi incercam sa-l calmam, el ne intreba de sabii si iatagane, de pistoale si tancuri, mitraliere si elicoptere militare… Pana la urma l-am lasat acasa si asta a fost.

 Am aflat restul povestii acum cateva zile, atunci cand m-am gandit prima data sa scriu despre povestea asta…

 Catalin a ajuns acasa, si-a facut un dus (trebuie sa recunosc, atunci cand s-a incalzit in masina emana asa, o chestie incert-neplacuta), s-a imbracat de scandal si a plecat spre “superbul decolteu siliconat”. Ajunge al nostru acolo, suna la poarta si nu raspunde nimeni, se cocoata pe gard si-si vede masina in curte (bara fata sparta atarna artistic intr-o parte dupa un sarut pasional cu o bordura din Mall Vitan), motiv pentru si mai multe spume!

 Cainele latra cu spume la gura (fost dulau comunitar, actualmente “The paznic of the cetatea”), Catalin scoate triunghiul reflectorizant din portbagaj (cealalta masina, o Bora) si sare gardul. Si aici incepe halimaiul!

 Da cu triunghiul in caine, cainele fandare rapida si atac la pulpa, Catalin da cu sutul si nimereste cainele in piept! Cainele nu se lasa, dupa un pas in spate rapid se arunca si-l apuca pe Catalin de treling (mda, training). Catalin se smuceste, se dezechilibreaza, cade, dar reuseste sa-i dea saracului caine un tringhi reflectorizant in cap. Cainele da drumul la crac, Catalin se ridica de jos si fuge spre casa, ajunge la usa dar usa era incuiata, cainele se arunca artistic in aer si-l prinde pe Catalin de ***! Catalin urla, cu o bucata sanatoasa de *** in gura cainelui, se intoarce si da cu triunghiul dupa caine, cainele se fereste si se repede iar. Catalin isi da seama ca n-are sanse sa invinga si-l ia disperarea… incepe sa urle “Ajutoooor! Ma omoara!“!

 Cainele nu vorbea romaneste, nu s-a prins ca al nostru s-a predat si ataca in continuare. Catalin, proptit cu fuindul in usa, dadea din picioare ca Armstrong pe bicicleta si urla ca sirena lui Vasile Roaita. Trec ceva minute, cainele reuseste sa prinda din nou un crac de la pantaloni si incepe sa traga. Catalin si mai disperat urla ca di gura de sarpe!

 Pana la urma “superbul decolteu” descuie usa si potoleste cainele, il ia si-l leaga langa cusca, Catalin se ridica si-si inspecteaza fundul si cracul… fundul sangera, piciorul era doar zgariat…

 - Fa, %(*&^$^&#*(*^, te omor, de ce-ai plecat?!

 - Pentru ca esti un calic! Mureai daca imi faceai si mie pe plac?!

 - Faaaa, (%^#$%@, eu ti-am zis ca sunt copilu’ lu’ Bill Gates?! #$%^*&^#^&(#*&!, muncesc pentru bani! Mortii si ranitii &^%$^(*#&^@%^, ca te omor! Ce, sunt vreun arab batran ca sa te intretin?!

 - Ce sa intretii ba amaratule, m-ai luat la Viena ca sa ne plimbam de mana in parc…

 - Pai n-a vazut familia ta Viena din Paleolitic incoace fa! Sa-mi pupi si talpile sugativa nenorocita! (^%$%^*@&^%@^!@#*&%^&#*&^@%^!!!!

 - Esti un badaran! Hai, vrei sa ma bati? Oricum esti un fatalau! Ia-ti masina si pleaca din casa mea! Saracule! Si-i arunca cheile de la masina pe jos prin curte…

 Ce a urmat nu va pot povesti, caci nu a vrut sa-mi zica, dar va pot spune rezultatele: una bucata ochi bine umflat (la ea), multiple hematoame pe maini (la ea), multiple zgarieturi adanci pe fata (la el), certe smocuri de par lipsa (la amandoi), un deget de la mana luxat sever (la ea) si doi dinti ce se clatina si acum (la ea).

 Per ansamblu… i-a dat jihadul, i-a dat na-na, a smotocit-o bine, a ciomagit-o, a… ati inteles ideea.

 Cea mai frumoasa parte vine insa acum… Mircea, asta o sa-ti placa! Dupa cum spuneam, acum cateva zile mi-a venit in cap sa va povestesc, atunci cand…

 … cand am primit invitatia la nunta! Dap, se casatoresc anul acesta, in iunie. Si asa cum spuneam in debutul primului post din aceasta serie, eu nu ma duc.

Alice din Tara Minunilor

Dumnezeu e mare artist
Inc-o data m-a convins,
A desavarsit o opera de arta
Creand o raritate de fata.

Nu, nu este din Galati
Este chiar de la Urlati,
Cozonac Boromir serveste
Si pe bibicleta ea porneste.

Vrea sa se mentina fabuloasa
Sa-ti provoace nebuloasa,
Efectiv s-o tot privesti
Fiindca pare din povesti.

Impreuna cu a ei naturalete I
Impresioneaza prin franchete,
Gandirea ei e destul de complexa
Nu e doar o bomba sexy.

Asadar si prin urmare
Intr-o zi cu soare 'tare',
Vreau s-ascult ce isi doreste
Si s-o vad cum straluceste.

Cînd Giovanni s-a întîlnit cu Justiţia

Astăzi s-a dat verdictul în ”Dosarul Transferurilor”, o anchetă pornită de la o investigaţie a Gazetei Sporturilor, toţi cei 8 grei din fotbal fiind achitaţi.

Sursele noastre prezente în sală redau dialogul halucinant care a avut loc între Giovanni Becali şi Justiţie, atunci cînd s-au întîlnit prima dată în acest caz. Adică în 2006.

- Inculpat Ioan Becali, vă rog să vă ridicaţi!
- Aşa! M-am ridicat.
- Bun, vă mulţumesc! Vă aduc la cunoştinţă faptul că sînteţi suspectat de fraudarea statului şi prejudicierea cluburilor cu zeci de milioane de dolari, lucruri pentru care DNA-ul va prezenta dovezi, pe baza cărora eu, Justiţia, voi face dreptate.

- Woaaa, am auzit io de tine, fă, Justiţio, eşti diabolică! Ce vei face tu, fă?
- Voi face dreptate, pregătiţi-vă avocaţii!
- Ce avocaţi, fă, săraco?
- Avocaţii care să vă apere în proces.
- Fă, săraco, vezi-ţi, fă, de treaba ta! Eu am intrat în dialog cu tine, că sînt băiat bun, dar tu mă ameninţi? Că te fac săracă. Nu vezi că eşti săracă?
- Domnule …
- Ce domnule, fă, că eşti săracă, eşti şi nespălată. Că miroşi, am văzut eu că miroşi, asta nu poţi să negi! Eu am Calvin Klein şi tu ai miros de transpiraţie.
- Vă rog …
- Nu mă ruga nimic! Asta e, dacă vrei să te iei la mişto cu mine şi să mă condamni, ne luăm la mişto, ce să fac!? Că n-ai nici o şansă!
- Vom vedea …
- Fă, ştii ce eşti tu?
- Nu.
- Ultima zdreanţă de justiţie. Ştii ce vorbeşte lumea de tine?
- Ce?
- Ultima speţă. Beţivă.
- Aşa!
- Coruptă.
- Drogată.
- Drogată n-am auzit. Doar şpagangistă. Aşa vorbeşte lumea de tine. Colegii tăi. Ăia pe care îi conving eu cu şpagă să nu mă condamni.
- Înţeleg …
- Cum poţi să-mi spui tu mie că eu am fraudat statul şi cluburile?
- Dar nu eu spun, procurorii afirmă!
- O hahaleră a justiţiei mondiale, asta eşti! Dă-mă în judecată!
- Păi …
- Dar să te speli!
- Domnule Becali, ne-am mai întîlnit prin tribunale, credeam că aţi mai crescut ca nivel.
- Şi tu cu ce ai crescut, fă? Că împarţi în continuare dreptatea? Aceeaşi ai rămas, de cînd te ştiu, o hahaleră speriată!
- Aşa credeţi dumnveavoastră, ne vedem şi mai departe.
- Ne vedem! Dar să te speli, că nu te mai suport cu mirosul ăsta! Aşa cum dai verdicte, aşa şi miroşi! Dacă tu mă acuzi pe mine că am fraudat statul …
- Păi vor aduce procurorii dovezi. Nu ştiu cum mă veţi convinge că n-aţi făcut-o.
- Păi uite o să te conving să faci şi o baie, să nu mai miroşi. Eu m-am bărbierit, mi-am dat cu parfum, că vin în instanţă, să arăt frumos. Dacă tu vii, de-dimineaţa plecată, să faci dreptate, transpirată, ce să-ţi fac eu? Că miroşi. Uite, te şi scuip. Vrei să vezi?

Şi a scuipat-o! 3 aprilie 2012, inculpat Ioan Becali, ACHITAT.


http://blogsport.gsp.ro/sendre/2012/04/03/cind-giovanni-s-a-intilnit-cu-justitia/